Descriere
Cartea AFECȚIUNILE APARATULUI RESPIRATOR, publicată sub coordonarea Acad. Dr. Farm. Ovidiu Bojor, privind utilizarea terapiilor complementare în tratamentul bolilor aparatului respirator, este mai mult decât binevenită deoarece demonstrează posibilitatea sau poate chiar necesitatea existenței unei medicini integrative, în care tratamentele convenționale să se împleteasca în mod firesc cu tratamentele naturale, în folosul pacientului .
În această carte se demonstrează în mod concret că pe lângă mijloacele și metodele oferite de diferitele specialități medicale, așa cum ar fi medicina internă, medicina de laborator sau medicina imagistică, care se bazează pe ultimele cercetări ale științelor medicale și care sunt extrem de utile în prevenirea și tratamentul bolilor aparatului respirator, mai poate fi folosită și o serie întreagă de mijloace complementare, așa cum ar fi fitoterapia, apiterapia, ayurveda, homeopatia, acupunctura, reflexoterapia, bioenergia, meloterapia și altele, care sunt și ele foarte utile dacă sunt folosite în funcție de indicațiile, de posibilitățile și de limitele lor în diferitele tulburări ale aparatului respirator. De aceea, una dintre problemele cele mai importante ale medicinei contemporane este aceea de a alege de fiecare dată metodele și mijloacele cele mai indicate de diagnostic și tratament pentru fiecare bolnav în parte.